pe dealuri se rostogolesc alune
sau poate frunza e pietriș
purtându-mi sufletul în brațe
către înalt mereu pieptiș

buze uscate au pereții
gura deschisă piept săltat
și urc și urc și urc de-o viață
cum urcă frica de sub pat

sunt porii mei sau grohotișul
îmi mușcă gleznele și-ar vrea
să nască sternul meu un fluviu
pe care morții să îl bea