Un cânt vrăjit,al mării murmur,
Privind întinderea de apa nesfârșită,
Luceafărul, stătea de strajă singur,
Cu a lui iubire mare infinită.
La malul mării, adesea mă întorc,
Când inima mi-e rănită și lacrimi curg.
Emoția mă cuprinde, mă sufoc,
Eterna STEA lucește în amurg.

Și inima-mi rănită, se vindecă pe loc .
EL mă privește cu ochii lui de mort,
Iluzie!!! Ce văd?! scântei de foc ???
Of...nu,e unda de lumină a farului din port.