patima aceasta credeam că o știu
mistuie
cascadă ce-și arde până la alb aripile
os pătruns în cerdacul dorinței de-a fi
doar acela ce este
nenumit corodat în magie
șirag de perle ce șfichiuie visul
că lumea e rană
că pacea ce doarme acum
e candelă-nfiptă pe crucea luminii

îmi iau desaga uimirii
să scriu cu ochii cât nebuloase de nuferi
cuvânt pentru clipa
când lespedea primei mirări
încrustare de taine-n iubirea ce toarce
galaxii spiralate și pline de viul uimirii
cu toate cuprinse-ntr-o singură rază
celulă gigant
împânzind torentul de gol
în lumină
potir însetat de extazul propriei stări
ce rodește lumile toate
înmărmurite-n a setei sintagme curând

deschidere vid între noi
atinși peste rănile crude si moi

înviere ovală ...