Torente de alb și plasa de azur,

Mi-e inima gheață, mi-e sufletul ciur,

Se-adună deasupra-mi ocale de nea,

Mă lupt să mă smulg, zăpada e grea.


Câmpii de cristal și aer pârlit,

Spre ceruri curate mă trag chinuit.

Mă zgârie colții sălbateci de frig,

Căci soarele moare, preapalid covrig.


O pală de crivăț m-aburcă stingher

În spate-i și mintea îmi zice că pier.

O lacrimă rece mă udă pe-obraz

Sunt eu, sau e iarna în jalnic privaz ?



Pe cerul nebun răsare o stea:

Mă doare și ninge în inima mea.

Doar pumnu-i rămase înfipt către cer

Degeaba, că-l frânge năprasnicul ger.