nu voi fi niciodată

din geamăt nu se naște nici primăvară din iarnă
curge timpul și-atât
pic pic pic sfărâmate cuiburile cad încet puii rostogol
umezi fraged de umezi
undeva peste umeri carnea din ciocuri
pârâie desprinderea de pântecul lumii plânsetul
întoarcerea
în pîntecul meu nefertil căptușit cu aripi iluzii cu pene de plastic
un culcuș de humă neagră mestecată în picioarele tuturor celor dinainte și
de după și
cad
cad prea târziu între suliți de sârmă ghimpată regrete
prea târziu ca să moară

cum că n-am fost niciodată