Nostalgia verbelor la reflexiv
îmi mângâie corzile vocale.
Oglinda magică nu mai găsește
reflexia pierdută
în apa moartă a iubirii.
Timpanul îmi cere
un „eu, pe mine, mă”
unduios și melodios.
Vreau să rostesc detașat
acum te urăsc
și totuși să tremur
în templul cerebral al dorinței.