Balada unui om plictisit

E greu s-acept ca sunt pribeag
Ca nicaieri nu-mi este locul
Ca pentru mine nu e nici un steag
Sub care sa-mi gasesc sorocul.

Deasupra ceru-i alb si stins
Si dedesupt sunt numai ceturi
Pustiu am mers pe multe drumuri
Ce niciunde n-au ajuns.

Un graunte in acest infinit
Zbatandu-se intre viata si moarte
Sa fiu, sa lupt, ar fi trebuit
Dar eu m-am saturat de toate.

De viata sunt satul si plictisit
De inceputuri si finaluri
Mi-e sila de-ale marii valuri
Sunt obosit...