De câteva nopți găzduiesc
un vis
e tăcut, apasă și frige
și-mi face-n toate o harababură!
E ceva ce n-am mai văzut,
de-a dreptul răscolitor
si fără început.
Visul ce-mi stă pe cap
își toarce ca o mâță liniștită
senzațiile și orgoliile.
Prin goana cu care-ai trecut
își ciupește nervos degetele
și febra de limbile fierbinți.
Are cozi împletite,
e tăcut, apasă și frige
și-mi lasa gura secată
de dor.
Dimineți...
în camera mea se tricotează des,
unul pe față, unul pe dos,
lucrurile arătându-și spatele,
acolo unde n-ajunge asipratorul.
Uneori e cald și bine,
seara se-adună țânțarii
și visul despre care v-am tot spus
iese
scărpinându-se,
împleticindu-se,
înroșindu-se.
Păpuși, o mulțime.
Nici una nu se joaca de la un timp
cu mine.
Tu intri destul de rar,
dând ușa de pereți,
că nu cobori de pe-armăsar.
Atunci lucrurile se fac
mici, călduțe și galbene, ca puii de găină.
Uneori intri proaspăt îmbăiat,
mirosind a stele coapte și a lună.
Cele de mai sus, atunci,
se înfioară
și ne lasă un pic împreună.
Covorul stă întins pe spate,
dar uneori se ridică,
cu partea cea roșie,
în coate,
să prindă măcar finalul de telenovelă.
Pereții sunt verzi
de când ai vărsat spumoasa aia de noapte
și dopul sărise-n borcanul
cu vise conservate.
Precis, va veni,
e numai ora șapte,
dar s-a-ntâmplat si-altădată să strige.
Simt,
e tăcut, apasă și frige.