inima mea nu mai suportă edulcorarea
ipocrizia norilor
un fel de noroi al sufletelor migratoare
razele frunților mele infinite
nu pot păși în picioare
balustrada arcului întins peste băltoacă

mă uit la aceste rațe măcănind indiferent
încerc sentimentul
că îmi sunt superioare poetic
scrisul lor pe apă nu rămâne decât pentru
a le propulsa înainte
totdeauna înainte
într-o perfectă armonie cu durata înotării

calcă apa! se destăinuia instructorul meu
am învățat să înot însă
apa să calc n-am învățat niciodată mă tem
că și-ar plodi curcubeiele
semnul eu