Hei, tu, casă de vacanță, trup al meu,
cu țigle rânduite în cer,
se ridică din coșul creionului,
fumuri, pe hârtie, până pier.

Ãsta-i semn că-s acasă la mine
și stau după obloane de retină,
unde metabolismul îl las să dea în foc
ți eu mă înfrupt cu lumină.

La dunngă-mi port iedera secolului,
dar discret, în secrete încăperi,
sunt pisica neagră ce calea taie
ciupercilor de beton și de fier.

Uraaa! Am produs un nou accident
și-am fisurat monotonia,
umblă matematica-n cârje,
intrată în copacul de esență tare,POEZIA.