Tăcerea-ntristată de ieri
s-a-ntins peste stelele coapte,
Iubito, 'n pădurea de șoapte
ce vrei tu, toamnei să-i ceri?

O clipă-n aceaași fereastră
privind peste umăru-ți stâng
cu brațele-njuru-ți să plâng
nu e-n alegerea noastră.

Oceanul închis între noi
cu valuri ca zilele noastre
simplu zbătându-se-albastre
lacrima-n ochi de strigoi.

Cu mine-n adânc să se nască
pe țărmu-ți tăcere s-aprind
în focul iubirii murind
nu e-n alegerea noastră.

Nu, mie n-a vrut să îmi dea
din toată-ntristarea visării
decât.. la sfârșitul cărării
o singură, palidă stea,

s-alerg în tăcutele seri
fior netrăitelor nopți...
Iubito, 'n păduri fără sorți
tu, ce vrei toamnei să-i ceri?