Vântul ciufulește plete răzvrătite;
în pas, ca-n dans, mă plimb printre pomi
în mugur.
Îți simt mâinile mângâindu-mi suav, novice,
obrazul plâns.
Mi-a-ncremenit un zâmbet în ochi.
Aud "cip-cirip" și iar "cirip"
și mă-nfior:
e glasul iubirii, aproape uitat!

Te-aș lua de mână să te-alerg spre roșu,
în galop precum caii nărăvași,
să te condamn s-asculți mugurii pocnind în floare,
să citim într-un dans de bondar Simfonia a 9-a,
să-ți șoptesc: vreau s-aud ropotul ploii
spălând ale tale pleoape murdare.

Murdare? Dacă nu mă privești,
nu-nțelegi care mi-era menirea:
să-ți șterg păcatul de pe trup.
Să te-nvăț care-i mersul primăverii
și-al "cirip-cip"-ului din vârf.
Să te-nvăț, răbdătoare, să iubești,
să-nțelegi, să visezi...