de cativa ani dorm in pat cu un filozof in baston. insa, pana nu demult, mi-am dat seama ca el ca mai toti tortionarii este lucid si aparent sobru neconvivent in tandemurile oximoronice cu viata urbana. chiar si atunci cand desfasoara hartia de pe sul si se incuie in baie o face de frica. isi unge frica cu grija in paliere sistemice si sub-sistemice pe o felie mare si neagra de paine hipoglucidica.
iubitul meu derridean-man colcaie de afecte patetice ca un ceas de masa auto-controlat de un termometru a carui temperatura oscileaza programatic wireless intre gesticulatii weberiene si insemnari scamosate din ilustri kubrici michaux-s post-post-nu-stiu-ce
cu care eu n-am ce face. doliul meu este linistit si desigur, nefericit. imi balansez fesele inainte de culcare si asta jur ca o fac in chip regulat in fata unui fabricant de prezervative pur teoretice fara sa am riscul
la indemana.

Asa cum vezi, imbracata in zeul cu cap de ibis, il invelesc in fiecare noapte cu patura facuta cadou de var-miu Sarlz din Austria si el imi multumeste cu o aplecare calduta
peste revista de pe masuta in forma de peste.

(aplecat cum e, parca ar fi alergatorul de fond Zapotec la mondiale).

ultimul lucru de care am nevoie este de ce are el nevoie. o tropaiala hazoasa la azuga in zapada pana la genunchi si drumul inapoi la hotel exploring the limits un Adio, Doamna mea – s-a dus si latura eXtrema a relatiei noastre. toate astea ca sa ajung sa ma nefericesc si eu macar saptamanal in cultura pulberii din amaratul asta de cauciuc existential de la care a trage chiulul inseamna
ca ar fi bine sa incetam a mai fi premorali
stupizi&co.