Suntem culegătorii pasivi de mere
în tăinute livezi biblice
ce se întind demențial în sus
ca și când sfinții s-ar cocoța pe ele
din răsărit înspre apus.

Sunt cam puține două mâini
să poți atinge totul
sunt cam puțini doar câțiva pași
să poți străbate locul

ca la școală, doi plus doi fac patru

și patru gânduri par sfioase
ca să parcurgi exodul
mai e nevoie de ceva
poate-un toiag de lemn
poate-un popor aparte
și-o vreme de răstriște
un drum arid cu pietre tari
din care apa să țâșnească
cu stropii cât mai mari.

Puțin ne pare chiar și-așa
când –culmea- obosim
și ne-odihnim doar la izvorul
la care noi tânjim.