Sssst! Taci! Pe muchia zării trec îngeri de cobalt...
Nici luna nu respiră; prin pori ne naște vântul
iar tu mă pierzi în tine, pe ierburi din înalt.

Cu fălci mustind a noapte ne mestecă pământul.

Lumina a dorință se leagănă-ntre nori
și-un praf roșcat de seară mă ustură sub pleoape.

Crezi tu că necuratul, cu pașii lui cei moi,
în focurile Gheenei dansează-aici, pe-aproape?