Plâng îngeri răstigniți pe ramuri,
mor nuferi, încă-ne-mfloriți,
se zbat albi inorogi în hamuri
și porumbei zac desfrunziți...
E ars pământu-n urma ta
și-s seci izvoarele... si-i frig...
Calci rar, fără să simți ceva
de după strașnicul tău dig.
Ia soarele și-l pune iar
pe cerul tuturor ce-așteaptă
măcar un zâmbet blând și clar
și-o vorbă caldă și-nțeleaptă!...
Caci somnul tău, e-așa adânc
și visul tău, lipsit de țel,
că n-am să pot să te mai strâng,
când te va prăbuși... sub el!