Fie.
Nu există dragoste.
Atunci, e o potrivire între spațiu și timp
a unui unghi liniștit,
unde materia nu mai are cădere,
și albul stă în tecile lui de-ntuneric.

Dacă nu există dragoste,
de ce atomul e sferic
și, dincolo de orice-îmbinare,
rămâne stingher și proscris?
De ce, când zâmbești,
toată substanța secretă a lumii
se rânduie ca în paradis,
și moartea îmi pare mai bună mamă
în brațele tale?
Dacă nu există dragoste,
întreg universul nu are nici o fărâmă de noimă.
- o îngrămădire de sfere
colorate, aseptizate și seci.

Nu mă ademeni...
Și prima frunză și ultima stea
și pasărea dintr-un vis de copil,
chiar dacă nu știu, se află în dragoste.
Altfel nici nu s-ar cădea.