răscolesc în mine - ochii mi-s goi și orbi de căutare
mi-a răsădit doar durerea în carne
și încep să cresc către Cer copac de lacrimi
cineva m-a îmbracat într-o rochie neagră de amintire,
iar eu am înmugurit cu sufletul în jos
ca o așteptare

în mine nu mai cresc furtuni și întrebări
răspunsurile au înțepenit cristaline în ploi fără picături
doar căderea lor se aude asemeni unei vieți de sticlă
sfărâmată înainte de timp - puf de păpădie între geruri de îngeri,
iar eu am înmugurit îngenuncheată
cu țipăt mut

în cer mă țintuiește o gheară de sânge - ochii mi-s plânși și calzi
tăcerile și răzvrătirile îmi sunt oloage și cărunte,
iar in mine troienesc zăpezi înalte și înghețate,
iar eu aștept să înmuguresc din nou

în timp ce cineva mă îmbracă din nou ca o repetare
într-o rochie neagră de amintire!