Într-o noapte am părăsit casa păianjenului.
Greierul s-a desprins din jarul țigării.
A sfârâit ninsoarea săgetată în pulpă-
Aceleași lacrimi fără culoare, fierbinți
Izvorăsc la vremea durerii.
Clătinându-se fiara, i-am întins o mână să se ridice-
Mi-a acoperit-o cu fulgi.
Razele lunii au trecut cu un letcon.
Am rămas asemeni statuilor- vizavi de pahar.
De lângă pâine s-a repezit câinele să mă lingă.
Atunci m-am lovit cu tutunul în piept-
Petalele trandafirului s-au împrăștiat în stația de tramvai.
Și azi le culeg de pe drumuri, în cască,
Zăcământ de premoniții pentru când voi închide o ușă.
Lucruri mărunte s-au cernut tot acolo,
Printre călători în afara numelui.
Pentru ei au semnat
Galoși ierbivori fumegând din șireturi.
Cârligul de rufe zboară în altă direcție
Cu o șosetă în plisc, cui să-l reclam?
Intru în gară și trenul privește în altă parte.
Cel neașteptat a adormit pe valiza verde.