nu mai muncim zilele nu mai dormim nopțile de frica poeților care ne bântuie gândurile scurse prin nisip la uscatul cuvintelor în afară

căldura se lasă-n sunete lungi cât-o vară care nu se mai termină nici într-o poezie scrisă de nebuni

versurile lor merg cu metrou' sub tălpile secerate prin arșița întorcându-se cu fața alergând obosită în mâini

citim încă o zi fără idei încă o noapte fără știm dacă am născut libelule