Nu vreau să trăiesc din idealuri,
Nici să mă-nchin vreunui zeu,
Vreau să trec pe ale râurilor maluri
În mijlocul naturii, doar tu și eu.

Lasă-ți principiile tale amorfe
Și treci de partea mea fără frică
Uită-ți spațiile tale limitrofe,
Vei deveni mai mare, nu mai mică.

Nu-ți place oare natura vioaie?
Și viața ce pulsează vijelios?
Când totul se cufundă în ploaie
Câmpul devenind atâta de frumos . . .

Codrii din juru-ți nu te apasă
Sau zidurile crunte și reci?
De ce să-ți pierzi viața frumoasă?
Când poți și tu prin ea să treci.

Nu-i frumos tumultul tineresc?
Elanul și legănarea unui vals?
Peisajul acesta atât de pământesc
Decât idealul tău ce este fals?

Îmi dai dreptate uneori fugind
Cu gândul doar din chilioara ta,
Vii lângă mine răspândind
În miresme voalate tinerețea .

Fălticeni 1964