Þipătul orizontului disperat a pierit,
Albul de giulgiu cu aripi de ger
Demult a trecut peste margini de cer
În țara laponă-i pustiu nesfârșit.

Lapona-i ascunsă în blănuri de ren
În iurta ce-i punct în pustiu rătăcit,
În iurta ce-i vârf de cuțit ascuțit,
Chemare de umbră în albul stingher.

Eu negrele blănuri le rup câte una,
Cerberii de umbră în umbră se sting,
De-odată lumina-mi țâșnește-nainte...


Căci pielea laponei e albă ca luna
Și simt o dorință nebună s-ating
Chemarea de umbră pe albul fierbinte.