Mai ții minte Ană, iarna de atunci
Când eram la școală încă niște prunci?
Auzeam la geamuri crivățul cum zbiară;
Doamne, ce ninsoare spulbera afară!



Era-n toiul zilei, cam pe la amiezi;
Doamna ne citea ,,Capra cu trei iezi’’,
Focul ardea-n sobă, era cald în clasă.
(O mai știi pe doamna? Ce fată frumoasă!)



Cum citea cu suflet magica poveste
Liniștea venea ca din lumi celeste
Ca o pace sfântă, de la Dumnezeu
Numai vijelia șuiera mereu.



Se oprea arare spre-a se reculege
Sau ca să-și refacă forțele betege
Și-o pornea spontan, încă mai intens
Cu vuiri turbate și schimbări de sens.



Þiuia sinistru în contiuu - vaier;
Herghelii de fulgi alergând prin aer;
Herghelii nebune cu furtuni de nea
Ce mai plângea vântul, Doamne ce plângea!



Era plânsul lumii, ’nalt sfâșietor
Dintr-atâtea inimi ce trăiesc și mor;
Parc-ar fi jelit - universul tot
Moartea prematură - a unui rege got…



Depănăm târziu o poveste tristă
Dintr-o lume care nici nu mai există
Anii au trecut, timpul s-a închis …
Ce frumoasă iarnă! - parc-a fost un vis.



Eram doi copii firavi și cuminți
Ferciți trăiam căci aveam părinți.
Erai pe-atunci știrbă; îți creștea un dinte;
Mai ții minte Ană? Oare mai ții minte ?