Bobocii-crisalidă ai viselor de ceață
Se sfarmă-n unitatea corolei de lumină
Ca prin fascicule de beznă, în ne-viață
Să injecteze silnic atomi acizi de tină

În rădăcini-pocale se varsă ochii-nervi
Ca prin tulpini să ardă-n zbor privirea
Și-n harpe-frunze, roiuri de aștri servi
Să-nnobileze Hăul cu-un dar unic: Uimirea

Sub clopotul de sticlă al timpului inform
Se înfiripă-ncet un fir plăpând de soare...
Cât spații ne-nflorite, închise, încă dorm
Eternul se-nvechiește, mirat, cu înc-o floare