Chiar de va trebui să plâng
Nu cred ca voi putea s-o fac
Mă va stăpâni un tainic gând
Și cred, va trebui să tac.

Mormântul rece, nicidecum
Nu mă va face să mă sperii
Aș vrea să merg pe același drum,
Prin Infern cu Dante Alighieri.

Nu. Nu-mi trebuie mie paradis
Tărâm incert de false plăsmuiri
În care mă voi pierde, am zis,
Să-mi fac tot felul de închipuiri.

Când va trebui să cobor în criptă
Tu, să-mi stai aproape lângă sicriu
Să nu te lași de durere înfrântă
Căci vreau optimistă să te știu.

Să fii atentă la a feței mimă,
Vei observa că zâmbetul înflorește
Iar când vor cădea bulgării de țărână
Sufletu-mi în juru-ți trăiește.

Pe mormânt drept epitaf,
Vreau versuri amestecate, volume
Învechite, roase de vreme și praf
Să simt mereu că sunt pe lume.

24 Mai 1965 Baia de Arieș