LA TARMUL INIMII

Pe malul marii, de vant involburata,
Cu ochii plansi,cu paru-n vant,
Pe-un colt de stanca, cu fata-nspre pamant,
Statea plangand, o fata.

Plangea cu-amar,
Plangea de dor,
Caci sufletul, ne-ascultator,
se-ndragostise,de-un hoinar.

O lacrima,din ochi frumosi,
Din suflet bun,de fata,
Aluneca ,pe obraz, in jos,
In marea-nvolburata.

Dorul care-l poarta-n ea,
E-un dor dulce,e dor mare,
Si simte, ca nu are loc,
In netarmurita mare

Poarta-n ea iubire,
Un colt de suflet si durere,
Si-ar vrea , cu disperare,
Sa se topeasca,in tulburata mare.

Dar ochii, din care s-a nascut,ii dau indemn,
Pe ale marii valuri, inspumate,
Ea grabnic,sa se-ndrepte,
Spre indepartatul tarm.

Acolo, stie ca-l gaseste,
Pe acela care,
Cu trup, cu suflet,cu tot ce are,
Nesabuita fata, i-l iubeste.

De-ar sti, ca fata l-ar uita,
Pe cel ce-o chinuie-n zadar,
In marea-nvolburata,
Pe loc, s-ar inneca.

Dar valul care-o poarta,
Alearga atat de tare,
Se loveste de o stanca,
Si-o arunca, afar`din mare.

In zborul ei,lacrima curata,
Ce suflet,dor,iubire poarta,
Il vede pe hoinar,
Tinand de mana-o fata.

Dar nu e fata care,
Cu dor in suflet, cu iubire,
Cu paru-n vant, cu fata-n lacrimi,
A aruncat-o in mare.

Se duce la ratacitor si ca un val,
La tarmul inimi, loveste cu putere,
Punand in sufletul hoinar,
Samanta de iubire.

Pe loc, hoinarul,catre marea ce s-a linistit,
Pasii isi indreapta,
Si-n luciul apei, vede-nmarmurit,
Chipul ce-l asteapta.

Zambeste chipul cel frumos si rade iar,
Caci sufletul si marea-i spune,
Ca lacrima firbinte,
Gasit-a pe hoinar.

La tarmul inimii, un val,
Loveste cu putere,
E valul care s-a nascut,
Din lacrimi de iubire.

Dance I.