acum sunt destul de mare
să port bijuterii de chihlimbar
cum avea mama,
în care, fără ca nimeni s-o știe,
trăiesc castele și vise.
acum suprafața lor mlădioasă
îmi mângâie pielea de femeie
într-un altfel de freamăt,
nu mai simt invidiile ciudate
pe gesturile tandre ale tatei,
pe felul în care-i așeza perna.
acum am și eu sărutările mele,
gâtul cald, dezvelit de podoabe
are voluptatea, dezmierdările lui
și e cineva care e pe de-a-ntregul al meu,
atât de al meu, încât pot trece prin el
pot confunda ființele noastre...
chiar dacă bijuteriile nu mai sunt așa grozave.