Umbre

Eu sunt umbra trecerii mele,
Iar tu, copia umbrei tale
Și amândoi, ne completăm
Golurile cuvintelor de lumină,
Cu frânturi de tăceri întunecate,
Aruncând uneori, resturi de trăire aproximativă,
Câinilor hămesiți, care mai apoi,
Ne latră frenetic prin intersecțiile vieții
Cu semafoare veșnic roșii,
Pe sensul de trecere a umbrelor noastre.
Păcat că sensul e unic,
Mereu spre trecut, pe unde-am tot umblat;
Iar uneori, amăgitor și cinic,
Către un viitor, pe unde oricum,
Nu vom putea trece...
Și-atunci...caut haine de schimb,
Lipsite de umbră.