Stă toamna tristă iar la geam,
Bătând ușor în sticlă,
Îi strig durere că nu am,
Mi-e totuși de ea frică.

Îi aud pașii ei grăbiți,
Și-i aud răsuflarea,
Când plopii sunt azi vestejiți,
Frumoasă li-e cărarea.

Mă roagă să-i deschid nițel,
Să imi șopteasc-o vorbă,
Dar glasul ei pare mișel,
Și mă întorc spre sobă.

Nu-i vreau mantaua-cețoșată,
Și nici basmaua-i neagră,
Eu vreau iubire să se vadă,
Și viața că mi-e dragă.

Mă simt mai bine la căldură,
Decât in frigul toamnei,
Și dacă azi iubirea-mi fură,
N-am să fiu pradă spaimei...