O șoaptă ivită în imensul pustiu,
Se aude acum după atâta tăcere
În care doar un cârd de îngeri călători
Mai tulbura liniștea orizontului albastru.


Se aude acum după o mie de ani,
O șoaptă abia înțeleasă
De cârdul de păsări cerești
Ce zboară spre orizontul nemărginit.


Este o șoaptă pierdută în trecerea anilor,
Ce se aude acum întro lume efemeră
Ce calcă în picioare pământul sfânt,
Izvorul de aur al tristei șoapte.