nu mă mai întrebați nimic
ațipite peste coaja stearpă a hîrtiilor
vă-ntindeți la soarele răsturnat sub nori
oarbe
la înclinarea spre voi a copacilor

odată îmi scriați privirea
pe hîrtii smulse din nori ce-și pregăteau ploaia
și pe care vase de sevă desenau hărți

spre ce mări vă-ntindeți
la cules de alge?

iubeam
pielea voastră nefardată
mirosind a uimire
ca de zori tăioși
înjunghiind orizonturile negre.
pielea voastră a cusut întrebările
le-a împachetat în cicatrici de plastic.
cu degetele încleiate în uleiul vechi
scurs din soarele toamnei
încerc să desfac de pe amintiri ambalajul expirat