Aud glasul tău,
Ca un pahar spart pe podea,
Pe o podea rece,
Ce nu mai poate fi încălzită
Nici măcar de o dulce mângâiere.

Ce mult mi-aș dori să fiu un vierme,
Să fiu în fiecare clipă
Alături de fratele meu “pământul”,
Care m-a sprijinit la greu.
Nu m-aș mai împiedica de toate gândurile acestea
Și singurul meu scop ar fi să supraviețuiesc încă o zi.
Ce bine ar fi !

N-aș mai ști de tine
Și nu mi-ar mai păsa de glasul tău necruțător.
Totul ar fi așa de simplu
Dacă m-aș putea întoarce la început.
Sau… mai aproape de început.
Acolo unde nu aș avea nici o frământare
Și acolo unde nu ai exista TU.