sunt o grămadă de vise ce fiecare
le prinde pe rând în lumina oricărei
frânghii și tample iar focul ăsta
bizar aprinde mii și mii de palme când
brațele sunt intredeschise spre o lume
mai puțin mică sau mai mult caldă
sunt oameni ce tânjesc după ascunzișuri
rotunde și plate cu suflete pereche iar
uneori ai impresia ca luna joacă feste
spre toate steluțele ce ai încercat cândva
să le culegi stând culcat sau pur și simplu
întinzând doar foarte puțin mâna
e ca și când ai cerși naturii să plouă peste
toate frunzele astea tomnatice din amintirea
unei veri ce n-ai simțit-o sau te-a sufocat
prea tare cu prezența mării cântecul soarelui
inspirația teilor și a străzilor grăbite ce
încerca să-ți asfalteze tălpile in fiecare gol
pe unde trec in fiecare zi autobuze mașini sau
cupluri ce iși prind mâinile de terase parcuri
sau doar cortul pielii
sunt plopi ce-și plâng ramurile în mii de
foșnete
sunt câmpii ce inconjoară fiecare talie de om
sunt inimi ce nu își cunosc propria bătaie
sunt zile în care pur și simplu nu vreau să știu
nimic de mine de ce simt și pentru ce dracu
a plouat atât de mult în
noaptea asta care atinge un 4.53 a.m.intrebându-mă
pe ce parte dormi acum
dacă-mi ții sufletul în palme și-l săruți ușor
dacă-ți răsfoiești degetele plumbite
pe toată suprafața patului meu rece
pentru că tot cerul ăsta se izbește mereu de obrajii tăi
pentru că toți norii mei au plâns astă seară
pe fruntea ta
și pentru că toate geamurile astea de la
fereastra mea s-au spart de ecoul vocii tale
care pulsa tot mai mult în fiecare particică
din mine și-și prindea colții de buzele și
bătaile inimii mele
m-am plictisit de mine și notepad-ul ăsta
în care lipesc cuvinte mute gândindu-mă
cum ar fi să ne dăm un shut down