încerc să văd urmele mele impregnate
în dezastrul cotidian și simt pulsul
eterizat al dimensiunii poetice
cum se lasă peste ceea ce sunt....
am devenit rebela dintre două lumi
am devenit cernita viselor moarte
am devenit uitarea lăsată peste clipele noastre....
încerc să văd cum mă aștepți la un colț de gând
cum mă pândești tăcut și tremurând...
cum voluptatea amintirilor de ieri
se lasă fulguind în noi, pe noi...
sunt melodia tăcerii clipelor trecute...
sunt dorința dorurilor nerostite...
aș vrea să mor ca un asfințit de soare
ce-și lasă culorile peste pământul cernit de întuneric...
dar mă destram încet și sigur
într-o eternitate ca un perpetuum mobile
într-o eternitate fără trecut și viitor...