O, cât de mult mă tot gândesc la tine,
Delir chinuitor de plăsmuiri
Și ore-ntregi trăiesc din amintiri,
Văpăi de foc, ecouri cristaline !

Mă înfioară-aprinse năluciri –
Sclipiri de diamante și rubine,
Dar pâlpâind, încet se sting în mine
Credințe oarbe, seci dumnezeiri.

Dar tot mai ești în gândul meu stăpână
Tiranizându-l ceasuri lungi în șir…
Inconștient, icoana ta divină

Mă-ngroapă într-un zdrobitor delir
Și nopți târzii, când gândul mi-e fântână
Sunt trist și singur, ca bătrânul Lear.