Cu tine universul devine-atât de mic
Și înclinat într-o anume parte
Încât alunecarea secundei câte-un pic
Apropie pe Venus de-ndepărtatul Marte,

Cu tine orice vorbă se schimbă în tăceri
Mai simple decât frunzele căzute,
Și nu mai este astăzi, și nu mai este ieri,
Știutele se schimbă mereu în neștiute,

Cu tine înserarea ia chip de dimineți,
Lumina urcă înspre miazănoapte,
Cresc flori la întâmplare pe-ai caselor pereți,
Ceresc se pleacă cerul de-atâtea stele coapte…

Cu tine sunt și nu sunt, lucid și visător,
Nu vreau nimic deși nu am din toate,
Ești partea cupei plină cu felul meu de dor,
Ești, și să fie altfel nu cred că se mai poate.