ce s-o fi întâmplat
până la urmă cu acel chip uriaș? (Nichita Stănescu)



și cum stăteam încolăcită în colț
ca în uterul singur
ce se iubea numai pe sine
mi-a fost teamă să nu dispar
combustie spontană sau nu
să mă trezesc gata născută


și cum m-am ridicat
au început
să cadă de toate
și pietre
și păsări lovite de pietre și doborâte la pământ
în fața mea lemnul podelei se desfăcea în felii subțiri
iar tu cădeai
cădeai
în prăpastia dintre ele


o să mor evident dar o să fiu
o pată vâscoasă sub preșul din fața ușii tale
mereu din ce în ce mai întinsă
mai stinsă