țin de clanță ușa camerei rotunde
simt cum mâinilor mele
le crește câte un deget de metal

iubita în genunchi
își desface oasele
ca și cum ar desface o conservă.
întinde pe masă toată carnea ei
devin greu cu fiecare moment
ce mi se așează ca păsările pe frunte

într-o dimineață am găsit ușa deschisă
în cameră un tablou cu coaste de lemn
mă supraveghea
de atunci am știut
că cineva este mereu în mine
dar nicodată nu m-am gândit
că poate fi o cheie

iubita mă sărută
începe să cânte ca un clopot
îmi ia mâna și mai întoarce odată moartea
pe covorul plin de oase
ne dezbrăcam și devenim ușori