Sunt iar scântei in lacrimi aburinde,
Și chipul se transformă-n foc,
Și lacrimile imi par sfinte,
Invăluite-n flori de soc.

Și scad in ochii veșnici,
Potopuri de spini lunecoși,
Și ochii mi-s sălbatici,
Dar totuși par mult mai frumoși.

Scântei suspină-n ape,
Și dau vieții lumină,
Las lacrimi să îmi scape,
Și crini plini de safire.

Izvorul e-o splendoare,
Privesc a mia oară,
La lacrima de aur,
Culeasă dintr-o mare.