Da, eu am ucis-o !
i-am zis mamei mele
arătându-i ora.
Eu am ucis-o!
arătându-i frunza
de deasupra orei.
Ea nu era albastră cum mi-am închipuit-o,
ci pământie, ca ochii tăi.
Ea alerga prea repede și stătea,
doar tu mureai
deasupra ei, neașteptându-mă pe mine,
fiul tău,
ce și-ar fi răsucit în jurul gâtului
timpul,
pentru ca tu să vezi cum cresc
și-n poala ta sădesc grădini
stropite cu lacrima mea.
Doar tu mureai
pentru ca eu să văd
c-ai fost femeie
doar pentru o clipă,
cam cât ai zice "pântec",
cam cât ar trece o frunză
pe lângă o oră.