Cu sclipiri ca de aramă astrul nopții strălucește
Și privindu-ne cum mergem, mână-n mână amândoi,
Ne învăluie-n noianul lui de raze,-aprins șuvoi
Și-n senina noapte-albastră, galeș, dânsul ne zâmbește…

Noi tot mergem înainte, fără-a ne uita-napoi…
Dar cum timpul trece iute și cum neagra noapte crește,
Strălucind ca niciodată, luna plină ne-amintește
Că e ceasul despărțirii și că noaptea este-n toi.

Deci adio-n noaptea asta ; sub sclipiri a mii de astre,
În amurgul cel de mâine iară ne vom revedea
Și din nou divina lună va veghea dorinții noastre.

Până la sorocul sacru, tainic noi ne vom visa
Așteptându-ne cu gândul sub seninele albastre…
Deci, pe mâine revederea ; noapte bună, draga mea !