Liniștea plutește mută prin curți.
O cergă de ceață
Îmi urcă până la genunchi.
Se târăște pe trotuare, pe alei.
Nu mai văd pe unde merg
Prin liniștea albă.

Nu se mai aude nici o secundă.
Ambițiile tăioase au intrat în tecile lor.
Fiorii, încleștările, țipetele, dorm.
E o lume din pâslă.
În liniștea albă poți să te pierzi,
Să te rătăcești,
Orb în imensitatea fără lumină.
Nu e trebuință de felinar.
Nici de bastonul alb.
Pe aici doar liniștea mai adie.
Spiritul se trezește și vede
Tăcerea, ascunsul,
Dincolo de cortina care dezbină
Culorile și înțelesul.
E liniștea coborâtă din lumină.
O liniște care învie.

Dan David, Los Angeles, 11-02-2005.