Pe drumul răgușit de pulberea absenței
dând din poale se plimbă
mătura maladiilor mele
sătule să-și aparțină

Câtă sete de mustul principiilor
care mă fac atât de plină
numai de importanță
nu!

– Mălai crăpat...
– Bunico, de ce-i zici așa vecinei?
– Să nu mănânci peste măsură, pui –
mi-a spus și am continuat să mătur
începând cu ograda până
în drumul ăsta vicios...

– Bunico, de ce nu mi-ai zis
de El?