Cu bratele-mi flamande de cât o ține visul,
s-atingem nemurirea.
In noaptea ce ni-e data în sarutari nebune,
si liniste de sange,
s-o risipim salbatic si-n cantul nascut din vulcan
ce fierbe-n miezul nopții.
Esti raspandita in mine ca iedera pe casa în stropi
de apa vie.
Loveste-ma ca nu-i pacat.
Si-n roua diminetii din noi ce-a mai ramas?
Abisul si picurul albastru, intreaga mea fiinta si
unghiile tale, crescute sa sfasie...,
si dorul, si-naltarea.