Când bântuiam, recunosc, meschin
prin simțurile tale, ascunse dibaci
printre faldurile cortinei, sau draperiilor,
nu mai știu, cred că era totuși o scenă,
un loc ascuns multora, uneori și nouă;

Descoperisem niște mici scâncete inițiatice, zgură
și multe alte lucruri complet nefolositoare.

Am bănuit atunci că nu sunt ale tale,
erau poate un ecou sprijinit de disperare,
de dorința absurdă de-a naviga,
oricum în derivă, dar pe val, ca stare,
măturând incertitudini...

De fapt, ce dacă ți-am găsit nisipul măturat harnic
spre cotloanele umbrelor noastre?

Crezi că murim altfel?