Să facem iubirile noastre căpițe de fân
Să le aruncăm pe câmpuri fără sens
Și fără direcție măcar
Să alerge mereu asemenea
Copacilor de pe marginea drumului
Care nu s-au sfiit niciodată să fugă
Împotriva sensului de mers
Așa iubirile se afundă tot mai mult
În amintirile noastre recente
Fără să știe motivul plecării
Sau numărul mașinii măcar
Agricultori de vise
Desenându-le forma cu dinții
Ne mai întoarcem adesea pe câmpuri
Să le înălțăm silueta bătrână
Și să le acoperim de ploaia de vară
Stropi care vor aluneca mereu
Pe trupul fânos al iubirilor noastre.