***


Nici o piatră nu poate fi singură-n templu
Și nici pietrele ce le calc, vorbindu-le,
Nu se-nalță coloane. Nimic nu e simplu
Când țâșnind din adâncuri, albastrule

De-oglinzi separate, te spargi în cercuri și șoapte,
Nisip, dansuri pe ape. Atât de mărunți
Sunt pașii, mistici si grei, din șapte în șapte,
Din ochii-ți verzi în ai mei. Să nu te încrunți

Când pleoapa se zbate adunând semne de cer
Și arsură de fier. Frumoase-s acele zăpezi
Fără urme de pași sclipind doinite cu ler.
Dar sunt munți fără poartă. De ce nu mă crezi?