Nu voi pleca acasă în seara asta
stropi mari de ploaie
se sparg de asfaltul străzii
spălând urme de tăceri
și gînduri ancestrale
lăsate în grabă de trecători
găzduiește-mă la tine
voi sta în camera ta mică și caldă
tu să-mi prinzi săruturi în perna urechii
legate cu buzele tale ca două cireșe cărnoase
nu-mi șopti nimic
doar privește spectrul tavanului
unde trupurile noastre sunt
ca două pantomime diforme
cu mișcări necontrolate
reflexia se propagă în albul retinei
reanimându-ne încleștarea
mâinile mele au intrat
în coloana ta vertebrală
forța ei gravitațională
mă înghite încetul cu încetul
în pîntecul tău cocon
atunci când cocoșii vor cânta
dis- de- dimineață
să-ți aduci aminte de mine
că trebuie să mă naști
în stropii uscați ai ploii.