Ziduri ce se surpă,
porți căzute în dizgrație,
pereți de sticlă,
ferestre rupte...și singure
îngânându-și terminusul
în cântecul de jale al vântului.

Nori înghețați și negri,
plutind deasuprea noastră.
Alei pustii, moloz și sticlă.
O pasăre cu aripile smulse,
cu ochii deschiși și goi.

Lacrimi ce curg,
palme însângerate,
genunchi ce-și detestă
rugăciunea,
ce-și renegă existența.

Atât a mai rămas...din lumină.
Atât a mai rămas...din mine.
Eșantioane ale unui
timp trecut.