Persona îngerului meu

Cum aș putea oare să scap de umbra zâmbetului tău
De ce mă urmărește pas cu pas din zi și noapte
De ce în cap și creierii îmi fac un mare tămbălău
Să evadeze din cutia craniană toți? Chiar nu se poate
Iar ochilor ce văl aș mai putea ca să le pun
Când totul a rămas lipit pe-a lor retină
În relief! Nu cred că înțelegi ce vreau să spun
Când îi închid, și mâna mi-o întind, te-ating, tu ești de vină
Sub ce instinct au acționat, nu știu, a fost un gest rebel
Dar te cunosc doar ei în cel mai mic detaliu
Excepție făcând doar hainele ce te acoperă fidel
Lăsând câte un petic de la piele, mintea ca să intre în travaliu
Îi mulțumesc religiei care te-a îmbrățișat printr-un botez
Că nu-ți acoperi chipul ca-n alte zone ale lumii
Iar linia arcuită a buzelor mă îndeamnă să visez
Că aș putea vreodată să le gust doar în lumina lunii
Acoperite doar cu glos ca să le dea o strălucire
Să văd unde să îmi astâmpăr foamea primului sărut
Părinții tăi în rai au loc special de pomenire
Căci din păcatul lor, păcatul meu ei te-au făcut
Lipsită de prejudecați să-mi ceri să-ți dau atunci
Îmbrățișarea mea să îți acopere doar decolteul adâncit
Și să îmi spui iubitule de fericire să nu plângi
Sărută-mă că bănuesc că asta ți-ai dorit
Zâmbind din nou binențeles mai mult seducătoare
Din albul dinților un pic doar dezvelind amețitor
Știind că strunga ta în minte-mi e chinuitoare
A lui Brâncuș, Poarta Sărutului fiind acum ieșită din decor
Și când mă vei lăsa să mai respir să se întâmple
Suflarea mea să fie perie pentru a tale gene
Să le alint, să le dezmierd și doar mai mult să umple
Din golul ce în suflet mi-a creat multe probleme
Într-un final de vis să te sărut pe ochii dulci
Să te ascunzi din nou deși probabil că îți este greu
Pe-a ochilor retină, că fără tine ei au devenit adânci
Acum că te-am găsit, persoana îngerului meu...